Despre
Dragosh Media este mica agenție a lui Dragoș Micu.
A apărut în 2017 dintr-un motiv ceva mai puțin spectaculos decât ar cere un About page. Eram mai tânăr, nu mă interesa foarte tare pensia și voiam să-mi rămână mai mulți firfirei de la o lună la alta. Așa că am trecut de la contract de muncă la contract între firme. La Registrul Comerțului m-am dus cu opt sau nouă denumiri pregătite, toate care mai de care mai frumoase. Prima nu era disponibilă, iar ca s-o verific pe următoarea trebuia să mă așez din nou la coadă. Pe la a cincea coadă, când am ajuns iar în fața doamnei de la ghișeu, n-am mai scos nicio denumire din listă.
„Puneți, doamnă, Dragosh Media. Cu SH în loc de ș.”
Și așa a rămas.
Între timp, firma prin care trebuia doar să facturez a devenit locul în care pun laolaltă strategie, media, business, brand, produse digitale, tehnologie și scris.
A devenit o agenție construită în jurul felului în care lucrez.
Oamenii

Dragoș Micu
Consultant
Înțeleg problema, găsesc ce merită schimbat și duc soluția până când funcționează.

Ioana Micu
Account & Project Manager
Ține proiectele, oamenii și lucrurile care trebuie făcute în aceeași direcție.
Ne-am cunoscut lucrând în aceeași echipă pe Kaufland. Acum mai lucrăm împreună și din proprie inițiativă.
Ai ceva de rezolvat?
Povestește-mi. Dacă știu să te ajut, îți spun cum. Dacă nu, aflăm repede.